Procesiunea timpului egiptean

Parafrazând celebrul dicton, încărcat de nostalgii, rostit de pictorul Nicolas Poussin, care evoca viaţa idilică din legendara Arcadie, rânduim primii paşi în ţinutul florii de lotus şi a papirusului însoţiţi de reflecţia solemnă: ŞI EU AM FOST ÎN EGIPT! De această data însă epigraful nu este aşezat pe un tablou ci se înşiră în faţa simţurilor asemenea unui covor fermecat din basmele orientale dezvăluind câte un lucru nou la fiecare pas. Înţelesurile modelelor comportamentale sau ale convieţuirii dintre oameni sunt încărcate de înţelesuri simbolice şi labirintice precum un model decorativ oriental. Dincolo de toate acestea însă, Egiptul este o ţară a ospitalităţii. Oamenii, străzile înguste sau marile bulevarde, edificiile şi monumentele, zonele aride sau spaţiile fertile, toate laolaltă fac parte dintr-un întreg care trebuie înţeles în ansamblu. Egiptul este deopotrivă o floare de lotus mângâiată de undele Nilului sau un fir de trestie tremurat de vânturile răzleţe şi schimbătoare ale nordului Africii. A pătrunde în esenţa Egiptului este o experinţă polivalentă,similară deschiderii unei încăperi a comorilor în care pot fi găsite, aşezate parcă pentru un alt timp, şi aur şi nestemate, parfumuri şi bucate, mărunte lucruri din nimic însăilate, covoare şi mătăsuri de priviri uitate şi mai ales o intangibilă serenitate. Pasiunea pentru exotismul egiptean a fost materializată de-a lungul timpului în forme literare, prin expresii artistice, între coperţi de compendii pline de învăţături sau în legende cu parfum oriental. Aproape fără voia sa călătorul se metamorfozează într-un participant la o procesiune a miturilor aşezate prin fermitatea pietrei drept hotar în faţa trecerii timpului. Imersiunea fizică în spaţiul egiptean nu poate face abstracţie de atingerea privirilor omului de cele ale Sfinxului de la Gizeh care străjuieşte de milenii marile piramide ale faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos. Morfologia arhitectonică şi ambientală a acestui spaţiu lasă impresia că aici începe sau deopotrivă se termină Egiptul. Zeii coboară în preajmă alături de faraoni pentru a atinge nisipul fierbinte, soarele mărturiseşte vieţile celor trecuţi în lumea lui Anubis iar cei peregrini prin lume înţeleg negrăite perspective ale măreţiei care îndeamnă spre noi descoperiri pentru mintea şi inima omului. Cronologia convenţională este aici trainică şi tainică asemenea piramidelor. Te poţi afla simultan în anul 2013 al erei creştine dar şi în anul 1434 al celei musulmane. Dacă te raportezi la măsurarea anilor de către creştinii Bisericii Copte înseamnă că este de fapt în 1729. Timpul capătă aici dimensiunile unei alchimii temporale care oferă senzaţia descoperirii metafizice a pietrei filosofale. Dacă amintim şi de calculele istoricului Herodot putem estima că anul 2013 este de fapt anul 6253 al erei faraonice. Peste 18 861 ani ziua de 1 mai a erei musulmane va coincide cu prima zi a aceleaşi luni al erei universale sau creştine.