Anul 2016 are pentru Maroc semnificația unui jubileu.Independenta marocanilor care au militat aproape 55 ani până în 1956 în favoarea suveranității și împotriva protectoratelor de tip neocolonialist francez și spaniol avea să devină realitate politică într-o lume abia ieșită din marasmul celui de-al doilea Război Mondial.
Până la răspântia anului 1956 când Regele Mahomed al V-lea își intra deplin în drepturi în patria și pe pământurile strămoșilor săi cercurile progresiste marocane au avut de dus o luptă constantă și grea.Francezii și spaniolii renunțau greu la “găina cu oua de aur” reprezentate de teritoriul est maghrebian,de bogațiile Marocului și mai ales de pozitia strategică a acestei țări care are aproape 3600 km de tarmuri la mare si la ocean.
Data de 11 ianuarie 2016 înseamna a 72-a aniversare a prezentării Manifestului Independenței cunoscut în istorie ca Manifestul din 11 ianuarie 1944,ocazie care simbolizează comuniunea de idealuri a poporului marocan și a instituției monarhice pentru apararea valorilor spirituale și naționale ale patriei mamă.
La 11 ianuarie 1944,în condițiile în care finalul celui de-al doilea razboi mondial era încă în cumpănă,67 de marocani și-au asumat riscul de a semna un manifest prin care se revendica public oprirea colonizării franceze și spaniole și independența Marocului.
Marocul a fost dintotdeauna un stat liber și suveran care si-a conservat independența de-a lungul a treisprezece secole, până în momentul în care i-a fost impus un regim de protectorat care a fost acceptat silit de poporul marocan. Marocanii s-au opus constant împotriva regimului colonialist care a divizat teritoriul național în zone de tutelă, împărțite între protectoratul francez (în centrul Regatului) și protectoratul spaniol (în nordul și în sudul Regatului) în timp ce Tangerul a fost declarat zonă internațională,ceea ce a făcut mai dificilă misiunea de eliberare a teritoriului național în ansamblul său.
Liderii cu vederi progresiste și naționaliste s-au reunit în jurul Manifestului pentru independență și au agregat o mișcare politică reală, reprezentativă pentru întreaga societate marocană. Au decis împreuna să vină în fața Sultanului Mohamed al V-lea pentru a înmâna revendicarile lor. Semnatarii au devenit apoi simboluri ale “Marocului liber” și fondatori ai construirii “Noului Maroc”
Orice analiză politico-istorică poate evidenția rolul covârșitor pe care l-a avut Regele Mahomed al V-lea într-un context deloc favorabil națiunilor care trăiau în Nordul Africii ,în Orientul Mijlociu și în Levant.Dincolo de angajarea politică și națională cel mai important aspect este încrederea între Rege și cetățeni și mai ales absența trădărilor conjuncturale care sunt de regula apanajul trist sine qua non al unor transformări majore ale societății.
Printre semnatarii manifestului a fost și o femeie,jurnalista Malika El Fassi,care a devenit un simbol revoluționar absolut într-o epocă marcată de patriarhat și feudalism și într-o lume despre care se afirmă adeseori ca a impus inferioritatea femeii ca modus vivendi stric ierrarhizat în viața socială,culturală și politică din ambientul tributar spiritualității islamice.
Am optat deliberat pentru a evoca “moștenirea lui Mohamed” fără a preciza despre care Mohamed este vorba întrucât în spațiul marocan istoria recenta este rudă apropiată cu izvoarele dezvoltării spiritualității zămislite la început de veac al VII-lea în Peninsula Arabică.
Reprezentanții dinastiei marocane alaouite își au originile în ambientul de plămădire a islamului și legăturile de rudenie se înșira înapoi peste veacuri până la ginerele Profetului Mohamed.Actualul suveran al Marocului,Regele Mohamed al VI-lea,este nepotul regelui Mohamed al V-lea și are drept strămoși direcți pe temerarii purtători de idealuri și de credintță veniți pe pamant marocan din Peninsula Arabică înca din secolul al XIII-lea,fiind al 22-lea reprezentant al dinastiei cherifiene care conduce Marocul începând de la mijlocul secolului al XVII-lea.
Proclamația din 1944 rămâne fără îndoială nu atât un document programatic cât mai ales o opțiune fundamentală a poporului marocan.Jumătate de secol de independență a probat pentru o epoca aflată în permanentă schimbare și mai ales în fața provocărilor globalizăriii ca un traseu politic și social poate fi asemenea unui testament cu pecete curajoasă pentru o națiune.Pecețile simbolice ale Marocului sunt în egală masură fapte memorabile,oameni,munți și văi,cetăți și orașe,floră și faună,țărmuri de mare sau margini de Sahara,toate adunate în idealuri comune.Împreună se întrepătrund precum într-o oază cât o țară între deșertul de nisip al Saharei și măreția largului atlantic având drept cingătoare lanțul munților Atlas.
Drapelul marocan are trei aspecte particulare:culoarea roșie,steaua pentalfa și culoarea verde.Împreună formează o pecete simbolizând dinastia regală,perfecțiunea și îndatoririle islamice și dimensiunea aspirationala.Culoarea rosie aparține dinastiei alaouite și este asociată arborelui genealogic al suveranilor descendenți ai cherifului Ben Ali.
