Ein Gedi oaza de la Marea Moartă

Realităţile paradoxale ale lumii de cenuşă şi stânca te învaţă de la bun inceput ca nu este obligatoriu ca un anume ceva care este verde să fie şi viu dar şi că pustiul poate zămisli apă şi pământ roditor chiar daca doza de extraordinar şi incredibil poate fi motiv de mirare. Ein Gedi este o astfel de pecete a surpinderii hiperbolice cu care te poţi confrunta în lumea Mării Moarte. Aflat la mică distanţă spre Nord de Sodoma, kibutzul Ein Gedi pare rupt din altă lume decât cea a deşertului Iudeii. Sau mai bine zis pare coborât din poveşti cu prinţese şi grădini suspendate asemenea unui paradis pe pământ. Sub poalele munţilor arizi micul Eden de la Ein Gedi se deschide cale pentru noul venit printr-un veritabil spa. Odihnă,relaxare,confort,verdeaţă,lâncezeala ispititoare de la orele amiezii,toate laolaltă te prefac într-un fel de rege sau regină a timpului tău şi a ceasului care pare că bate doar pentru tine. Apele cu iz de sulf care intregesc confortul balnear al acestui colţ de lume sunt aduse de peste drum cum se spune pe la noi..doar că peste drum este Marea Moarta. Si acesta nu este decât inceputul a ceea ce pe hartă pare un punct neînsemnat numit Ein Gedi,adică izvorul iedului în traducere liberă. Toata prosperitatea acestui spaţiu se datoreaza unui firav izvor aflat undeva în ascunzişul muntelui. De acolo vine apa...de acolo vine şi viaţa. Iar existenţa,scrisă şi trăita cu E mare,primenită zilnic şi ingrijită în căuşul sufletului, este ca un sigiliu care întareste zicala că omul sfinţeste locul. Ein Gedi este de fapt un kibutz. Şi ca în orice kibutz viaţa in colectivitate zideşte valori morale nebănuite şi leaga pe oameni de locuri. Casa acestora devine kibutz-ul şi moştenirea fiecăruia este ca un testament pecete pentru viitor şi pentru cei care continuă lucrarea mâinilor celor veniţi să vieţuiasca aici. Kibutzul de la Ein Gedi a fost fondat în anul 1953 şi are 650 de locuitori permanenţi în prezent dintre care peste 200 sunt membri ai kibutz-ului. În 1956 in apropiere a fost descoperit un templu chalcolitic propriu culturii gassuliene ,relevant pentru faptul că prin anii 3500 înaintea erei creştine locuitorii acestei margini de deşert venerau apa iar aici se dezvoltase un cult acqua-latric asemănător celui de la Megido şi avand conexiuni cu ritualuri egiptene din cultura predinastică a Nilului. La vremea infinţării sale ,Ein Gedi era o comunitate izolat iar cea mai apropiată localitate se afla la ore bune de mers cu maşina pe drumurile pline de praf ale regiunii. La sfârşitul anilor '60 ,dupa războiul de 6 zile ,kibutz-ul, a intrat într-o noua eră . S-a inceput cu îmbuteliere de apă minerală şi mai apoi cu amenajarea unei grădini botanice care de an an s-a îmbogăţit cu specii aclimatizate ţn solul deşertului iudean astfel încât în prezent se găsesc aici arbori,flori şi arbusti din toata lumea. Este ca o gradină a Edenului cu plante endemice dar şi cu specii tropicale sau originare din Extremul Orient. În 1971 spaţiul a fost declarat rezervaţie şi unul dintre cele mai importante parcuri naţionale din Israel. În 1994 amenajarea dendrologică de aici a fost recunoscută drept Gradină Botanică de Interes Internaţional. Grădina şi kibutzul sunt inseparabil şi nu se poate concepe una fără cealaltă. Există aici 30 de specii de curmal,1000 specii de cactus,flori tropicale din zone umede cultivate prin tehnici speciale şi specii de copaci mentionati in Biblie. Aici putem întalni si mărul de Sodoma. Ein Gedi se află la aproape 200 m sub nivelul oceanului planetar iar zona se ridică în pante line continuate de trepte sau de promontorii abrupte până la 420 m altitudine raportat la nivelul Mării Moarte. Cântarea Cântărilor menţioneaza podgoriile din cetatea de odinioară iar Eclesiastul compară bucuria vieţii cu palmierii de la Ein Gedi. Aici s-a ascuns vremelnic regele David iar regele Saul l-a căutat în umbra piscurilor unde doar caprele sălbatice se puteau căţăra. La Ein Gedi era produs balsamul celebru cunoscut ca balsam de Mecca sau mireasma de Gilead ,dupa numele înălţimii care era considerata Muntele Mărturiei în tradiţia iudaică. Secretul fabricaţiei era păstrat cu cerbicie şi, respectând proporţiile, am putea spune că întreaga industrie a parfumurilor antichităţii era dependentă de acest balsam ,amestec de rşsini şi uleiuri numit parfumul regal sau parfumul regilor. Între ruinile unei sinagogi din preajmă se află înzidit în mozaic avertismentul ca un blestem de a nu fi destăinuit nimănui secretul balsamului de la Ein Gedi. Însăşi Cleopatra se aproviziona de la Marea Moartă şi Ein Gedi cu săruri şi balsam de Gilead. O legenda târzie din Croaţia spune că Attila cel supranumit teroarea lumilor şi biciul lui Dumnezeu, avea permanent un taler aşezat în faţa sa pe care scria că se trage din stramoşul biblic Nimrod născut la Ein Gedi. Tot de aici se trăgeau sicarii,războinicii cuţitari,cei care într-un alt loc şi în alt timp aveau se devină legenda prin sinuciderea colectivă de la Masada. Sicarii erau reuniţi într-o grupare de tip zelot,oameni riguroşi,austeri şi razbunatori ,militanţi politico-religioşi ,care ,dupa dărâmarea Templului din Ierusalim ,au devenit gruparea partinica dominantă în Iudeea. Prin tradiţie se consideră că Iuda Iscarioteanul făcea parte din secta ucigaşilor cuţitari.

Israel fortareata Avdat miracolul din deşertul Negev

În zare se înalta Avdat,cetate a nabateenilor. În închipuire se zămislesc fapte şi glasuri de oarecând,din timpuri în care deşertul Negev era păsuit de neamuri şi seminţii aflate într-o perpetuă căutare a prosperităţii Podgoriile se făceau covor pe coline precum o coroană a cetăţii văzută doar din inaltul cerului. Oamenii veneau şi plecau,adăstau preţ de o zi cu poveşti cât pentru o viaţă spuse în arsiţa zilei sau în răceala tăioasă a nopţii,îşi căutau permanent destinul printre sorţii aruncaţi din cele patru zări de firele de nisip purtate de singurul mare stăpân al deşertului care este vântul. Viaţa nomadă este consemnată în deşert de mai bine de 6000 de ani. Canaaniţi,amalechiţi,edomiţi....îşi purtau paşii şi poverile într-un furnicar al antichităţii despre care se ştiu puţine. Mai târziu, asirienii se aşezau pentru a pune peceţi pe cel de-al IX-lea secol dinaintea erei creştine iar în timpuri solomonice evreii aveau să găsească şi să se regăsească în pamantul promis de Yahveh. Nabateenii au dezvoltat centre urbane pe întreg întinsul Negevului. La Mamshit,Haluza,Shitva şi Nitzama nabateenii au fost făuritori de zori ai civilizaţiei iar la Avdat au atins apogeul dezvoltării urbanistice din partea dreapta a Iordanului precum o răzmeriţă în faţa năpustirilor de zi cu zi ale deşertului. Nabateenii au fost nu doar făuritori de civilizaţie ci mai ales vectori propagatori ai ideilor novatoare care aduceau bunăstarea în sensurile în care poate fi inîeles acest tip de concept în zonele aride. Dincolo de renumele de războinici şi comercianţi, preocuparea acestor triburi era legată esenţial de agricultură. Am putea spune,respectând proporţiile,ca inventivitatea nabateenilor a configurat o agricultură stiinţifica a antichităţii. Edenul pământesc,grădina atât de necesara vieţuirii şi supraviţtuirii,era incontestabil un deziderat al popoarelor deşertului iar locuitorii vremelnici ai Negevului au dus pe culmi nebănuite tehnicile agriculturii în pământ sterp. Măslini,viţă de vie,vegetale hrănitoare rezistente la secetă şi grâne răsăreau ca dintr-un corn al abundenţei din nisip şi piatră fără de viaţă. Metodele de sădire a plantelor şi de colectare a apei tivesc fenomenalul doar dacă ne gândim la enigmaticile amenajări numite Tuleilal el Anab, prin care se reuşea strângerea unei cantităţi de apă de ploaie de cinci ori mai mare decât cea raportată la aria de pe care era colectată. Din păcate izvoarele istoriografice sunt firave,literatura nabateeana nu a fost păstrata, iar inscripţiile sunt sumare şi puţin relevante. La Avdat cea mai târzie inscripţie datează din secolul al V-lea al erei creştine. Opt secole de istorie stau aşezate în obrocul curiozităţii menită parcă la a zămisli legende cu iz de mirodenii orientale. Avdat este şi spaţiul unde a fost turnată versiunea cinematografică a musicalului american Jesus Christ Superstar,opera rock care a adus lauri de nominalizare pentru Globul de Aur din 1974. Calea între Petra si Gaza care era parte a drumului mirodeniilor sau mai bine spus al tămâiei ,avea drept popas şi răgaz fortificaţia de la Avdat. Ca drum al tămâiei este considerat moştenire şi valoare universala în lista UNESCO înca din anul 2005. Cetăţi,caravanseraiuri,sisteme de alimentare cu apă,hrană pentru caravane,siguranţă pentru transportul valorilor…iată menirea unei astfel de zidiri fortificate, rânduita pe calea altor valori din alte timpuri. În cel de-al VII-lea veac al erei creştine un cutremur de proporţii a năruit cetatea Avdat. Se termina atunci drumul de glorie al nabateenilor,romanilor şi bizantinilor, care stăpânisera vreme de secole pulberea mişcătoare a drumurilor acestei părţi de lume. Darb el Sultan,calea care lega Mediterana de Marea Roşie ,avea să intre vremelnic în tainiţa istoriei. Templele şi bisericile s-au năruit,apele au secat ,iar regele zeu Obadas a intrat în nemurirea cernită de vălul deşertului. Rămân în urmă întrebari fără de răspuns,ipoteze neconfirmate înca şi mai ales tentaţiile peregrinării pe mările de nisip şi piatră ale deşertului Negev. Din zare,se iveşte precum o fata morgana,grădina paradisului,Edenul bucurat de verdeaţă şi susur de ape ,cu ispitirile sale de o clipă şi speranţele de o viaţă.

Israel Maktesh Ramon cel mai mare crater aluvionar din lume

Landed a devenit un termen arhicunoscut pentru cei care vin de departe pentru a merge uneori şi mai departe,fie la propriu fie la figurat. Marinarii de odinioară rosteau precum o urare…PĂMÂNT!!..cand vedeau ţărmurile din depărtare. Aerul,solul,apa...cele dătătoare de viaţă,sunt esenţiale pentru existenţă. Căutăm in Israel taine care să ne ajute la descifrarea unor realităţi mai putin cunoscute. Străbatem acele wadi…văi secate care arareori simt mângâierea firului de apă. Asa ne intâmpină dintr-o anumită margine şi perspectivă craterul Ramon,cel mai mare de acest tip din lume. Acest crater nu este o formă de relief zămislită de gura vreunui vulcan sau ca urmare a unui impact devastator. Este un crater de tip aluvionar iar istoria geologică a marelui rift siro-african arată că aici intinsul apelor stăpânea regiunea în protoistorie,ploile cădeau din abundenţă,lacurile şi mările erau un numitor comun în timpuri despre care nimeni nu are a mai zice cuvinte. Acum doar pietrele glăsuiesc. Un astfel de maktesh,pentru că aşa este numit acest tip de crater,se formează prin prăbuşirea în interior a falezelor unui lac iar mai apoi presiunea apelor şi a aluviunilor rup zăgaz în pereţi şi se revarsă lăsând în urmă trecători,canioane,formaţiuni geologice spectaculoase,dune şi sedimente minerale şi mai ales o indescriptibila frumuseţe. Maktesh-ul Ramon are 40 km lungime,o lăţime variabila între 2 şi 10 km şi o adâncime de 500 m. Numele acestui spaţiu vine de la stăpânitorii romani care, oarecând ,şi-au făcut vad de cucerire prin pustiu. Omul se simte aici de parcă deşertul l-ar ţine în palme şi l-ar ocroti. Călătorii nu au a fi legănaţi de caravane prin nisipul fierbinte şi nici ocrotiţi de ingenioase înfăşurări ale creştetului şi trupului în turbane şi caftane. Insa acelaşi sentiment de parcurgere a necunoscutului în căutarea unui orizont nedefinit te cuprinde şi în confortul aerului condiţionat din maşina noastră cea de toate zilele Doar că,zice-se,merită cel puţin ca preţ de un ceas, să laşi ferestrele coborâte,să simţi învăluirea aspră şi înţepătoare a uscatului şi a căldurii care, în chip paradoxal, învioreaza în loc de a toropi,şi,purtat pe unduiri de dune ,să treci pragul către un alt tip de paradis.