Toledo ....rezemând o poartă

Spania fără Toledo ar fi precum o coroană cu bijuteria centrală lipsă. Atunci când te apropii de Toledo primele lucruri care iți vin în minte sunt săbiile. Mai apoi te gandești la cetatea creuzet a trei mari culturi și tradiții care au configurat un liant de excepție pentru ceea ce am putea numi armonia lumii, și ,de ce nu, a lumilor. Vin în minte mari figuri ale istoriei care și-au însăilat destinele cu această cetate vreme de milenii și care au dorit stăpanirea locurilor și a oamenilor. Se adună mai apoi în întâmpinarea gândurilor ospitalitatea spaniolă și ,împreuna cu aceasta, sonoritățile limbilor care s-au amestecat pe aceste meleaguri, începând cu mozaraba iar mai apoi, ca un fuior, catalana,aragoneza și castiliana ,dialecte care împreuna au compus un bagaj semantic de excepție pentru centrul și nord estul Spaniei din zilele noastre. Vremurile marilor epopei par a nu se fi stins încă și ecourile veacurilor de aur răsuna a poveste în aerul limpede toledan. Toledo nu este un oraș mare și cu greu poate fi asociat termenului de aglomerație urbană. Cei 80 000 de locuitori sunt răsfirați pe nu mai putin de 230 km patrati cât însumeaza aria citadina a urbei din cetate și extra muros. Intretăierea pașilor turistului novice în tainele cetații cu cei ai localnicilor conduce preliminar la prezumpția ca băștinașii ar cunoaște toate ungherele și istoriile acestui pinten de stâncă străjuit de ziduri și de apele fluviului Tajo care se atinge în fugă de Toledo în îndreptarea sa catre Portugalia și mai apoi spre Atlantic. Dar nu..!...nici locuitorii nu știu cu mult mai multe decât informația generică legată de un spațiu în care, timp de secole, până și erudiții care au încercat să îi afle enigmele ,au reușit parțial. Asemenea tuturor enclavelor predestinate, Toledo poate că păstrează cu grijă un ultim secret, nescris în nici o carte,taină care se descoperă doar prin experiență individuală. Bucuria deslușirii este aici departe de a fi vreo frunzăreală a istoriei. Toledo nu este un capitol a vreunui loc din Spania ci însăși istoria Peninsulei Iberice. Porțile de intrare în oraș se deschid deopotrivă spre străzi înguste sau către piețe largi. Monumentalismul poate fi în egală masură discret și aproape neobservat sau epatant. Stilurile diferite și aparent situate în opoziție artistică și arhitectonică au făcut dintotdeauna casă bună cu spiritul novator al locuitorilor care au pus de când se știu nou peste nou ,pentru a deveni făuritori de civilizație perena. Toledo are o aură invincibila însa în egală masură poate fi perceput și ca o urbe fragilă. Frumusețea și unicitatea confera orașului aparența unui cristal delicat față de care ai datoria de a-l șterge și lustrui zilnic, nu atât pentru a nu își pierde din strălucire ci mai ales pentru a căpăta o substanță spirituală, asemenea vinului vechi.