TGV Paris-Lyon

O gară,o cafea,un fel de pauză activă în ăsteptarea unui tren,o împlinire a curiozității de a călători cu TGV,trenul de mare viteză care deja își desfasoara liniile ferate pe cuprinsul Franței precum o pânza de păianjen. Direcția și destinația sunt precise,zona central estica a Franței,mai precis Lyon. Mă asteptă bucuria revederii dupa un oarecare timp a unor locuri remarcabile. Mai ajunsesem oarecând însa frigul de început de martie atenuase din satisfacția parcurgerii în amanunt a marii urbe a regiunii Rhone Alpes. Liniștea din tren este aproape solemnă,ca într-o sală de teatru după gong. Picăturile de ploaie se strecoară prin fata genelor deformand precum efemere lentile, în atigerea de ferestrele vagonului, lumea din afară. Confortul te indeamnă la siesta,acea hora sesta hispanică,chiar dacă e doar dimineață. Timpul trece repede. Cei 500 km între Paris și Lyon sunt străbătuți în mai putin de trei ore și simți că te apropii de destinație cu vreo 30 km înainte,când garnitura începe sa incetineasca. Saboții frânelor se îndeasă delicat în roți și astepți crispat un scârțîit care ar avea ceva comun cu glasul roților de tren de pe la noi de acasă. Nu acelea din melodia celebră. Dar nu e să fie! Nici nu scârțîie,nici nu hodorogește,nici nu zdrăngăne și totuși se mișcă. Sau mai bine zis se oprește. E pur si muove a devenit pentru răstimpul caălătoriei definiția simbiozei între mașina și om care păreau a fi una. În fine,călătoria se termină precum orice drum ,cu început și sfârșit. Încă un X și un Y între două puncte care ne țintuiesc necontenit viața cea de toate zilele.