miercuri, 8 octombrie 2014

Toledo - razboi si pace

Poarta Soarelui,Poarta Bisagra,Poarta Cambron sunt intrări care conduc spre inima orașului. Stema regiunii este figurată printr-o cetate fortificată ,ceea ce conduce ab initio la asocierea cu războiul sau cu apărarea. Vreme de trei secole regiunea Castilia-La Mancha a fost teatrul confruntărilor armate între musulmani și cruciați sau oștiri ale principilor creștini din Europa. Toledo este ocrotit din trei părți de fluviul Tajo care aproape că ocolește cetatea, oferind protecție naturală pe echivalentul a 150 grade din circumferința fortificațiilor. Numeroase reforme urbanistice puse în operă în veacurile trecute au facut din Toledo în egală măsură o garnizoană militară cât și un spațiu domestic. Chiar dacă orașul a fost cucerit în numeroase randuri de diferite armate ca urmare a unor crude confruntări, după fiecare împământenire a noilor veniți, aici ,începea câte o noua epocă pe care o putem numi "pax toletana". Într-o manieră surprinzătoare, fiecare stapânitor aducea cu sine germenii unei epoci de nouă prosperitate iar moștenirile erau valorizate în cele mai surpinzătoare chipuri. Toledo nu este un oraș care să fi agonizat vreodată. Toledo a fost de multe ori cucerit dar niciodată învins. Latinul Toletum și arabizatul Tulaytulah a crescut dintotdeauna sub zodia izbânzii care i-a scăldat ăn tainice lumini clădirile,străzile și oamenii ,edificând o lume ca o răspântie care a devenit în cele din urmă fascinantul Toledo. Amintirea generalului musulman Tariq ibn Ziyad care a marcat sfarșitul epocii vizigote este ca o pecete. Regatul vizigot avea capitala la Toledo înca din a doua jumatate a secolului al IV-lea iar regii acestui neam care se stabilise mai întâi în estul Europei, pe teritoriul României de azi și pe țărmurile Pontului Euxin, erau adepți ai creștinismului arian. Se termina atunci era regatului Hispania și începea califatul cunoscut în terminologia arabă sub numele de al-Andalus,Spania musulmană sau Iberia islamică. În vremurile califatului omeiad,marele imperiu musulman arab se întindea din Spania prin Nordul Africii și Levant până în Caucaz. În Toledo se respiră aerul unei capitale răsfățate,un loc ales sub soare pentru a fi permanent în lumină prin deciziile comandanților militari. Noblețea respiră prin zidurile și pavajele străzilor,rostind poezii neștiute despre vitejii petrecute aici sau despre meniri ale războaielor ca acte civilizatoare. O epocă de aur s-a zămislit în acest loc și ,chiar dacă restristile de mai târziu, și mai ales tendința de purificare etnică și religioasă a evului mediu, au determinat apariția unui fond de intoleranță, Toledo rămâne reprezentativ prin reperele sale luminoase Nota de originalitate a spațiului toledan este conferită de echilibrata conviețuire între creștini,musulmani și evrei, după cucerirea omeiada și pâna la reconquista spaniolă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu