Rabat precum o odaie

Un proverb marocan spune că omul cu multe bogății dăruiește din preaplin și celor de aproape iar dacă are puține lucruri își oferă inima semenilor. La Rabat vezi albastrul oceanului pe coamele căruia se îndreapta spre știute sau neștiute zări ambarcațiunile zilelor noastre. Asa va fi fost și odinioară, când corabiile purtau oameni și mărfuri,năzuințe și împliniri,adăstau la țărm pentru a lăsa lucruri și a împământeni tradiții ,apoi plecau mai departe luând din bobul zămislit în clipa acostării. Fluviul Bouregreg a fost dintotdeauna veghea și viața orasului și a cartierelor care încă și în zilele noastre constituie părți distincte ale capitalei Marocului. Primii cuceritori musulmani au numit Nord Vestul african insula dinspre apusul soarelui ca și cum regiunea locuită de berberii de aici era după marea de nisip a Saharei o veritabilă insulă și un liman. Berberii consideră însă că termenul Maghreb provine de la ancestralul Tamazra care înseamnă în limba tamazight om liber,Maghreb Al Aqsa fiin APUSUL DE DEPARTE. A traversa Medina,Oudaya si Has înseamnă a cunoaște inima Rabatului. Culorile și contrastele străzilor și ale clădirilor inspiră un chip de liniște care este fiica ecoului. Cu siguranță că din cele petrecute aici rămân însemne și pilde de învațătura pentru prezentul cumpănit întelept sub soarele care la Rabat adoarme seară de seară în orizontul Atlanticului. Dinastiile marocane își strecoară temeluirile printre creneluri de cetate ale Rabatului de altădată. Kashbach Oudayas este vatra orașului modern de mai târziu. Ne duce gândul la odaie,termen turcesc atat de folosit în diferite tipologii semnatice în limba noastră și care este înțeles atât ca încapere dintr-o casă cât și ca ansamblu complex al unei gospodării. Almoravizii sunt considerați fondatori ai Rabatului iar prin secolul al XII-lea almohazii au organizat o fortăreață care trei secole mai tarziu a devenit vremelnic chiar capitala unui soi de principat autonom. Ribat și Rabat...oare câți își vor fi amintit pășind prin aceste locuri că există și un Rabat în Malta sau că ribat-ul Monastir din Tunisia este un model pentru ințelegrea acestor tipuri de fortificații. Dincolo de protejarea frontierelor islamului aceste cetăți erau menite primirii călătorilor. Erau un fel de caravanseraiuri maghrebiene iar mai tarziu au devenit loc de retragere spirituală a filosofilor și misticilor. Asceții musulmani numiti marabouts alegeau astfel de cetăți pentru propovăduirea rafinamentului gândirii islamice și ribaturile au fost locuri preferate ale primilor sufiști. Însă ribatul Oudaya a fost și loc de primire a refugiașilor morisco expulzați în anul 1609 de regele Filip al III-lea al Spaniei. Peste un milion de mărturisitori ai credinței islamice au fost atunci alungați din Aragon,Catalonia,Castilia și Andaluzia Doar femeile morisco măritate cu creștini au avut permisiunea să rămână în teritoriile iberice. Bărbați,femei și copii au fost mânați fără hrană și fără apă până la țărmuri,îmbarcați pe galere și lăsați ai nimănui pe coastele maghrebiene Aproximativ 2000 dintre cei peste 1 milion fără de țară au ajuns și la kashbach Oudaya în Rabatul de mai târziu. La țărm de mare sau de ocean este dilematic să proclami axiomatic ce a existat mai întâi...comerțul sau navigația....corsarii sau priceperea cabotajului...conviețuirea sau tensiunea conflictuală. Oricum ar fi coastele marocane sunt răspântii de ape la propriu și la figurat Curenții maritimi și oceanici,descifrarea tainelor vânturilor care și cum au a te purta în coajă de barcă vreundeva sau niciunde,așteptarea celor de pe țărm cu speranța unui drob de mai bună și prosperă viețuire,iată doar câteva dintre coordonatele statornicirii la țărm de mare și poale de munte sterp. La cetatea Oudaya romanii au pus temelii,apoi a existat fortăreața Benitargas iar mai pe urmă și-au rânduit sălaș și adăpost almoravizii pentru a se apăra în fata triburilor confederației berbere bergaouate. Dar cele mai de pe urmă nu sunt întotdeauna cele din urmă ci mai degrabă o licență literară și astfel aici au asezat un ribat exponenții religioasei dinastii almohade iar termenul comun ribat care desemna cetate de pe linia de apărare a frontului epocii cuceririlor musulmane in Magreb,a devenit nume propriu și mai tarziu toponim al unuia dintre cele patru orașe imperiale ale Marocului. În 1833 sultanul Abderrahmane a preluat cetatea cu ajutorul tribului războinic oudaya și astfel a pus pecete peste un nou ev al istoriei marocane,kashbah Oudaya devenind astfel prima reședință din Rabat a dinastiei alaouite care se află pe tronul regatului începând din anul 1666. Turnul Hasan de aproape sau din depărtare se poate asocia cu o generică temelie,cu un calif berber și cu o moștenire pentru neam și țară. In cel de-al XII-lea veac monarhul Yakoub el Mansour a dorit să construiasca cea mai mare moschee din lume dar a reușit să ridice doar minaretul acesteia. Cele 200 de coloane frânte în cutremurul Lisabonei duc cu gândul la edificiul care ne-ar fi acoperit creștetele daca moscheea ar fi fost finalizată. Turnul Hasan din Rabat rămâne pagina de epopee din vremuri în care era cu cei 44 metri spre cer una dintre cele mai înalte construcții din lumea timpului său. Un turn,o moschee a închipuirilor visate și un edificiu comemorativ devin cutie de rezonanță a istoriei marocane în acest loc Mausoleul Mahomed al V-lea este o reflexie complementară peste veacuri a proiectului înaintașului almohad care a ridicat minaretul din apropiere. O zicală spune că atunci când o floare moare sau este ruptă din răzor, celelalte surate se apleacă să acopere golul și să ocrotească ce a rămas. Astfel percepem apropierea de un mausoleu. Complexul funerar așezat sub efigia spirituală a regelui Mahomed al V-lea este o veritabilă operă de artă Vreme de 10 ani între 1961 și 1971 au lucrat artizanii,constructorii și arhitecții pentru a lăsa aceasta mărturie a eroismului Mainile a peste 400 de făuritori ai frumosului au așezat piesele unor porți spre veșnicie pentru cel supranumit părintele națiunii moderne marocane,omul și regele care a refuzat colaborarea cu regimul totalitar de la Vichy și a fost artizanul independenței Marocului