Moștenirea lui Mohamed

Anul 2016 are pentru Maroc semnificația unui jubileu.Independenta marocanilor care au militat aproape 55 ani până în 1956 în favoarea suveranității și împotriva protectoratelor de tip neocolonialist francez și spaniol avea să devină realitate politică într-o lume abia ieșită din marasmul celui de-al doilea Război Mondial. Până la răspântia anului 1956 când Regele Mahomed al V-lea își intra deplin în drepturi în patria și pe pământurile strămoșilor săi cercurile progresiste marocane au avut de dus o luptă constantă și grea.Francezii și spaniolii renunțau greu la “găina cu oua de aur” reprezentate de teritoriul est maghrebian,de bogațiile Marocului și mai ales de pozitia strategică a acestei țări care are aproape 3600 km de tarmuri la mare si la ocean. Data de 11 ianuarie 2016 înseamna a 72-a aniversare a prezentării Manifestului Independenței cunoscut în istorie ca Manifestul din 11 ianuarie 1944,ocazie care simbolizează comuniunea de idealuri a poporului marocan și a instituției monarhice pentru apararea valorilor spirituale și naționale ale patriei mamă. La 11 ianuarie 1944,în condițiile în care finalul celui de-al doilea razboi mondial era încă în cumpănă,67 de marocani și-au asumat riscul de a semna un manifest prin care se revendica public oprirea colonizării franceze și spaniole și independența Marocului. Marocul a fost dintotdeauna un stat liber și suveran care si-a conservat independența de-a lungul a treisprezece secole, până în momentul în care i-a fost impus un regim de protectorat care a fost acceptat silit de poporul marocan. Marocanii s-au opus constant împotriva regimului colonialist care a divizat teritoriul național în zone de tutelă, împărțite între protectoratul francez (în centrul Regatului) și protectoratul spaniol (în nordul și în sudul Regatului) în timp ce Tangerul a fost declarat zonă internațională,ceea ce a făcut mai dificilă misiunea de eliberare a teritoriului național în ansamblul său.

Liderii cu vederi progresiste și naționaliste s-au reunit în jurul Manifestului pentru independență și au agregat o mișcare politică reală, reprezentativă pentru întreaga societate marocană. Au decis împreuna să vină în fața Sultanului Mohamed al V-lea pentru a înmâna revendicarile lor. Semnatarii au devenit apoi simboluri ale “Marocului liber” și fondatori ai construirii “Noului Maroc” Orice analiză politico-istorică poate evidenția rolul covârșitor pe care l-a avut Regele Mahomed al V-lea într-un context deloc favorabil națiunilor care trăiau în Nordul Africii ,în Orientul Mijlociu și în Levant.Dincolo de angajarea politică și națională cel mai important aspect este încrederea între Rege și cetățeni și mai ales absența trădărilor conjuncturale care sunt de regula apanajul trist sine qua non al unor transformări majore ale societății. Printre semnatarii manifestului a fost și o femeie,jurnalista Malika El Fassi,care a devenit un simbol revoluționar absolut într-o epocă marcată de patriarhat și feudalism și într-o lume despre care se afirmă adeseori ca a impus inferioritatea femeii ca modus vivendi stric ierrarhizat în viața socială,culturală și politică din ambientul tributar spiritualității islamice.

Am optat deliberat pentru a evoca “moștenirea lui Mohamed” fără a preciza despre care Mohamed este vorba întrucât în spațiul marocan istoria recenta este rudă apropiată cu izvoarele dezvoltării spiritualității zămislite la început de veac al VII-lea în Peninsula Arabică. Reprezentanții dinastiei marocane alaouite își au originile în ambientul de plămădire a islamului și legăturile de rudenie se înșira înapoi peste veacuri până la ginerele Profetului Mohamed.Actualul suveran al Marocului,Regele Mohamed al VI-lea,este nepotul regelui Mohamed al V-lea și are drept strămoși direcți pe temerarii purtători de idealuri și de credintță veniți pe pamant marocan din Peninsula Arabică înca din secolul al XIII-lea,fiind al 22-lea reprezentant al dinastiei cherifiene care conduce Marocul începând de la mijlocul secolului al XVII-lea. Proclamația din 1944 rămâne fără îndoială nu atât un document programatic cât mai ales o opțiune fundamentală a poporului marocan.Jumătate de secol de independență a probat pentru o epoca aflată în permanentă schimbare și mai ales în fața provocărilor globalizăriii ca un traseu politic și social poate fi asemenea unui testament cu pecete curajoasă pentru o națiune.Pecețile simbolice ale Marocului sunt în egală masură fapte memorabile,oameni,munți și văi,cetăți și orașe,floră și faună,țărmuri de mare sau margini de Sahara,toate adunate în idealuri comune.Împreună se întrepătrund precum într-o oază cât o țară între deșertul de nisip al Saharei și măreția largului atlantic având drept cingătoare lanțul munților Atlas.

Drapelul marocan are trei aspecte particulare:culoarea roșie,steaua pentalfa și culoarea verde.Împreună formează o pecete simbolizând dinastia regală,perfecțiunea și îndatoririle islamice și dimensiunea aspirationala.Culoarea rosie aparține dinastiei alaouite și este asociată arborelui genealogic al suveranilor descendenți ai cherifului Ben Ali.

Accord de paix inter-libyen de Skhirat - l’hommage international à la médiation marocaine

M.Titi Dinca, grand reporter de la chaîne de télévision roumaine TVR a déclaré que cet accord constitue « un moment historique » et ouvre l’espoir d’un retour à la normale au Maghreb. Dinca a mis en relief le rôle « déterminant» de SM le Roi Mohammed VI dans le processus de règlement de la crise libyenne ayant abouti à la conclusion de cet accord « historique», précisant que l’accord de Skhirat « confère une visibilité pour l’avenir de la région ». Selon le journaliste vedette de la TVR, « l’Europe de demain ne peut être viable sans un Maghreb et une région de l’Afrique du Nord stables », observant que « la présence à Skhirat de nombreux représentants étrangers illustre l’aptitude du Maghreb à être un facteur de stabilité de la Méditerranée voire au-delà ». « L’accord signé au Maroc est d’autant plus remarquable lorsqu’on sait que le processus de négociations était ardu », a-t-il noté, précisant que la conclusion de l’accord confirme « le rôle agissant du Royaume comme un bâtisseur de ponts incontournable et un acteur incontestable de la paix et de la stabilité en Méditerranée ». La signature de cet accord constitue une étape essentielle pour la stabilisation de la Libye et son unité nationale, a-t-il encore dit et de saluer les signataires de l’accord de Skhirat qui ont fait preuve d’un grand sens de maturité et de responsabilité pour assurer un avenir stable pour les citoyens libyens. M. Titi Dinca a, à ce propos, appelé la communauté internationale à apporter un soutien politique pragmatique à la Libye pour garantir son intégrité territoriale, sa souveraineté et la dignité à ses citoyens. (Synthèse de Maroc diplomatique avec la MAP) http://maroc-diplomatique.net/accord-de-paix-inter-libyen-de-skhirat-1087.html

Stockholm ...o stea a Nordului

Estonia Tallin o lume digitala

Istorii în oglindă - cafeaua (amară) "cea de toate zilele"

Priveam dăunăzi cu interes,cu firească ingrijorare și cu multă compasiune situația creată prin instituirea stării de urgență în Belgia. Străzi pustii,metrou închis temporar,ferestre cu obloane trase iar confortul cafelei de dimineață la terase aristocrate cu clienți care răsfoiesc jurnale mondene atârnat în cui. Solidaritatea europeana parca este MAI SOLIDARĂ in Vest decât daca vreo țărișoară din Est se confruntă cu o situație excepțională. Sau cel puțin asa mi se pare mie. Și într-o doara ,urmărind jurnalele de știri ,gândul m-a dus la genogidul din fostele colonii belgiene din Africa estica. Exact în urma cu 100 ani forțele militare belgiene ocupau Ruanda-Urundi ,adica fostele regate africane Rwanda și Burundi care oricum fuseseră date în dar germanilor prin Tratatul de la Versailles. Coloniștii belgieni ,străbunii flamanzilor si ai valonilor cultivați din zilele noastre ,au socotit de cuviință că nu le-ar strica un ajutor din partea aborigenilor și ca atare au purces la o segregare rasiala. Cum în teritoriul ocupat existau trei tipuri de populații și-au zis cam in felul urmator:cei din tribul TWA sunt scunzi,cei din tribul HUTU sunt de înălțime medie iar cei din tribul TUTSI sunt mai inalți. Deci sa fie conducători cei mai înalti …!!!...au decis colonizatorii ajunși pe meleaguri calde din capitalele luminilor europene. Și asa a fost … TUTSI au devenit peste noapte aristrocrația ierarhică dominantă sau mai pe românește vechilii și vătafii care aveau să asigure liniștea cafelei de dimineața și a ceaiului de la vremea înserarii pentru coloniști.

Grupul etnic Tutsi reprezenta doar 14% din totalul populației în timp ce etnicii Hutu reprezentau 85%. Despre tribul Twa nici o grijă … reprezentau doar 1% din populația regiunii. Aaaa…era să uit…au avut si o dilemă coloniștii belgieni…unii baștinasi nu erau nici prea scunzi nici prea înalți … si s-a hotărât că … dacă un localnic are cel putin 10 vaci poate fi considerat TUTSI. Coloniștii belgieni au impus etnia tutsi ca fiind superioară față de celelalte două dându-le acestora slujbe mai bune și acces la o educație avansată. Acțiunea din 1935 prin care autoritățile belgiene au introdus cărți de identitate care clasificau populația în Hutu, Tutsi și Twa nu a făcut decât să alimenteze conflictul etnic latent. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial Belgia a continuat să conducă Rwanda cu mandat din partea ONU, dar a renunțat la susținerea oferită etinicilor tutsi. În anii ce au urmat au avut loc o serie de conflicte ce culminează în 1959 cu uciderea de către etnici hutu a 20.000 de etnici tutsi și cu fuga din țară a altor câteva zeci de mii în statele vecine. In 1959 belgienii au început să se pregatească pentru renunțarea la aceste colonii. Însă Tutsi cei dominanți, având la dispozitie și parghiile administrative dar și armele necesare impunerii, au rămas pe poziții de forță. Independența statelor Rwanda și Burundi de la începutul anilor ’60 a adus ură și răzbunare. Cei oprimati ,adica Hutu, s-au ridicat împotriva oprimatorilor Tutsi. Unii “reformiști” belgieni au sprijinit oportunist facțiunile hutu. Iar anii s-au scurs dramatic. Mai întâi cu războaie civile Apoi cu crime impotriva umanității.

Conflictele armate și masacrele din aceste țări au un bilanț dureros. Doar în genocidul din Rwanda au fost masacrați între 800.000 si 1 milion de etnici Tutsi și etnici Hutu moderați în doar 100 de zile in 1994 de către două miliții hutu în urma revoltei populației hutu împotriva etniei tutsi. Mai auzeam sau mai citeam uneori știri despre masacrele din aceste ținuturi. Nu stiam însa cine sunt vinovații morali. Sau mai bine zis IMORALI. Iar daca ne intrebăm ce cautau colonistii belgieni în Africa estică la începutul secolului trecut vom afla ca principalul produs importat din țarile menționate era CAFEAUA. Motiv să reconsider matinal adeseori … CAFEAUA POATE FI UNEORI AMARĂ….EXTREM DE AMARĂ.

Portugalia Cabo da Roca,Santarem,Tomar

Liban Tyr